Showing posts with label petrecere. Show all posts
Showing posts with label petrecere. Show all posts

Thursday, September 1, 2016

Idilă la locul de muncă

Cuplu la răsărit
Cuplu la răsărit

Perlele se rostogoliră cu clinchet pe noptiera ce le aştepta. Cerceii le urmară. Rochia ateriză leneşă lângă pat, un pantof peste ea, celălalt pe lângă uşă. Aşternutul patului rămăsese mototolit de noaptea trecută. Nu avusese chef să îşi aranjeze patul în acea dimineaţă. De fapt, nu pricepea utilitatea de a face patul nicicând, însă se supunea acestei reguli ori când venea maică-sa în vizită la Ea, ori când ştia că El va rămâne peste noapte. Altfel, era timp pierdut. Pentru ce să piardă vremea aranjând locul, unde în câteva ore ar fi urmat să se întindă din nou? Care e treaba? Pereţii casei, de unii singuri nu suportau patul nefăcut? Ori biroul plin până la refuz de cărţi lăsate deschise s-ar fi supărat că patul nu este la linie? Florile uitate să fie udate ar fi comentat ceva în legătură cu acest aspect?

Veioza pâlpâia, probabil becul urma să se ardă, astfel încât o stinse şi se ghemui în pat. Era foarte obosită, somnul a cuprins-o numaidecât. Era semiațipită şi se încălzise plăcut sub pătura pufoasă, când muzica de la radioul din bucătărie porni brusc. Nu îşi amintea să îl fi deschis. În fine, nu mai conta. Îi era mult prea somn pentru a face efortul de a se da jos din pat şi a-l opri. În plus, melodia franţuzească ce se auzea în surdină, era printre preferatele ei. Uitase să tragă draperiile. Lumina lunii, de obicei plăpândă, acum pătrundea violent prin fereastra deschisă larg în dormitor, luminând fiecare colţişor al camerei. Adormi în ciuda acesteia.

Asumarea relaţiei


El aştepta nerăbdător la calculator, cu telefonul prin apropiere. Petrecuseră o seară fantastică la petrecerea aniversară a companiei unde cei doi lucrau. Ritmurile ameţitoare ale muzicii, mai ales după câteva pahare în plus, îi transformaseră pe ceilalţi invitaţi în simple marionete ce râdeau şi nu se potriveau cu peisajul.

Petrecerea firmei
Petrecerea firmei
Oamenii, care în mod obişnuit îi vedeai la cravată şi costum, ori doamnele ce nu aveau timp nici pentru un salut pe coridor, acum erau împleticiti, nesătui şi strigător de comici prin apropierile ciudate dintre ei, ori ţinutele extravagante. Doar că ceilalţi nu contau. Ea fusese ravisantă în seara aceea. Rochia ei era tulburătoare pentru privirile fiecărui bărbat prezent la eveniment. Lui îi părea imposibil să mai joace rolul angajatului perfect la muncă, pentru ca doar la sfârşit de săptămână să o poată strânge în braţe denumind-o “Iubito...”.

Ea se temea ca El să nu se simtă complexat de poziţia ei superioară în firmă, dar nu prea i-ar fi păsat dacă s-ar fi aflat despre relaţia lor. Se simţea pregătită pentru o nouă etapă a relaţiei lor, dar nu şi-ar fi dorit nici ipostaza în care să îl forţeze să avanseze. Să îl roage Ea să se vadă mai des ori să se afiseze împreună, îi părea o chestiune dificilă.


El considera că Ea s-ar fi simţit aiurea să se afle în firmă că e iubitul ei de aproape un an, ori să rămână mai des noaptea la Ea sau să îi propună o vacanţă împreună. Ea era suficient de distantă în timpul săptămânii cât să o considere “şefă”. Avea nevoie însă de mai mult, la 34 de ani nu mai simţea nevoia de alergat din floare în floare, deşi era un tip bine şi El. O dorea pe Ea. Îi strecurase în poşetă cutiuţa cu inelul, ce ar fi trebuit să fie un simbol al asumării relaţiei lor. Cutiuţa roşie catifelată o ascunsese într-o pungă de jeleuri. Erau preferatele ei. Nu a avut curajul de a i-l oferi personal. Nu putea anticipa cum ar fi reacţionat. Acum aştepta, dar aşteptarea părea interminabilă.

Aşteptarea a meritat!


Ea a dormit incredibil de bine. Dimineaţă, la birou, nu a trădat prin înfăţişare orele totuşi puţine de somn. El se frământa şi nu avea chef de muncă. Ziua s-a scurs greu pentru El şi în mod obişnuit pentru Ea. Punga cu jeleuri rămăsese neatinsă în poşeta ei de ocazie pentru încă vreo două luni dezamăgitoare pentru El. Pentru că Ea nu aducea vorba deloc despre inel, El s-a simţit extrem de amărât. A continuat să se poarte normal, dar inima lui era rănită.

Când tensiunea aproape atinsese apogeul, El chiar tatonând serios ideea demisiei, Ea a apărut zâmbitoare la birou, mestecând ursuleţi coloraţi şi zemoşi, purtând inelul dăruit de El.

Autor: Corina Diaconescu

Cutie rosie cu inel
Inel de logodnă

Wednesday, August 10, 2016

Nuntă cu surprize




Se ameţise puţin de la paharul de şampanie băut în cinstea mirilor, la primirea fastuoasă în restaurant. În general ţinea la băutură, însă acum era nemâncat de mai mult de 12 ore şi ura necesitatea participării la astfel de evenimente care presupuneau reguli: costumul, tradiţiile, chiotele babelor la hore, blitz-urile aparatelor foto şi zâmbetul la purtător de fiecare dată când venea vreun alt necunoscut pe la masă, care era al naibii de încântat de tot ce se petrecea pe acolo. Ar fi fost mult mai încântat să îşi scoată rufele la întins pe balcon ori să îşi plimbe câinele decât să fie acolo, să scuipe seminţe la un meci, cu o bere într-o mâna şi o tonă de amici veseli (de la băutură) în preajma, dar deh... era soră-sa.

Adoptarea unui rol necerut


Ai lor se duseseră “la îngeraşi”, aşa că vrând-nevrând a preluat rolul de părinte pentru tânăra de 23 de ani. I se părea o nerozie să se căsătorească la o vârstă atât de fragedă, dar cu cine să se înţeleagă în faţa argumentului de neclintit: “Dar îl iubiceeeeesc!” Pff... îi era milă de ea şi i-ar fi fost lene să stea să îi plângă pe umăr în ceva vreme, după ce cuplul format dintr-o studentă şi un El fără de căpătâi, motociclist teribilist, s-ar fi destrămat. Privea în jur la babele şi la moşii înţoliţi special pentru petrecere, care arătau mai degrabă împăiaţi decât eleganţi, mirosind eventual a naftalină, de la costumul ce nu îl purtaseră de la ultima nuntă ori înmormântare, tot aia... costumul merge şi colo şi dincolo, e oficial, eşti la dungă când te duci în vizită la unu’ care a dat colțu’ sau atunci când eşti martor tot la un soi de înmormântare: a libertăţii de a face ce vrei, când vrei, în ce fel vrei. Căsătoria, pentru el, părea egală cu asumarea închisorii de bună voie. Nu ştia asta-mică de 23 de ani în ce se bagă.

Petrecere portretizată


Privea la rudele ce nu le mai văzuse din preistorie, dar acum se comportau atât de familiar, privea la soră-sa cum e îmbătată de momentul ei suprem, la bărbată-su, ce şleampăt încerca să facă şi el câţiva paşi de dans, la amicii de facultate ai soră-sii, care ovaţionau şi se distrau pe cinste, la chelnerii sictiriţi, care ocoleau nuntaşii încinşi în sârbe ameţitor de rapide, servind la mese, la naşa obosită varză de la tocuri, căldură şi burtă (era însărcinată în luna a opta), la naşul transpirat, care făcea atmosfera şi ţopăia mai ceva ca o capră fără un picior din patru, la formaţia care aţâţa spiritele pe ringul de dans şi... și la Ea... cum de nu o remarcase până acum?

Nu, nu ar fi avut cum să nu o vadă, pesemne acum venise. Timpul parcă îngheţase în loc pentru a îi oferi timp să o contempleze: înaltă, absolut răvăşitoare prin apariţia ei sclipitoare (la propriu, pentru că avea o rochie lungă aurie, plină de sclipici, care îţi lua ochii în bătaia reflectoarelor), cu nişte gene lungi, arcuite, buze conturate sublim şi o voce de înger la microfonul pe care îl ţinea în palmă suav, ca şi când ar fi ţinut un porumbel.


Nu a avut timp să se dezmeticească, era trecut de miezul nopţii, mireasa era furată de amici, invitaţii de dans, el de băutură şi şarmanta cântăreaţă de pe scenă. Lui nu îi plăcea să se dea în spectacol şi nici să danseze. De ar fi putut să dea pe repede-înainte toată nebunia până la momentul în care ar fi invitat-o pe Ea la o cafea, ar fi fost perfect.

Când amintirile au parfumul ei


Pe la servirea fripturii s-a trezit cu Ea, aşezându-se la masa lui, fix lângă El, năucitor de frumoasă cu rochia ei din mătase alunecoasă şi voce mângâietoare, combinată cu surâs vesel.

- Nu mă mai cunoşti? şopti Ea, aşezându-şi palma peste a lui, moment în care El simţi fierbinţeala atingerii, emoţia de a fi atât de aproape de Ea, ca şi stânjenirea faptului că habar nu avea cine naiba e ori dacă s-ar fi cunoscut vreodată.

- Nu... nu prea, dar plăcerea ar fi de partea mea să ne cunoaştem acum!

Pe Ea o bufni râsul copios, se ridică în picioare, apoi către urechea lui, pletele ei blonde astupându-i faţă:

- Am fost prieteni într-a zecea, la Şincai... ți-aminteşti? şi îi oferi şi o mică atingere a buzelor ei pe gâtul lui.

Ca scuturat dintr-un vis, o revăzu pe Ea, creatura superbă de acum, care în urmă cu ani de zile i-a smuls primul “Te iubesc!”, sub inocenţa trăirilor copilăreşti. Fermecat de reîntâlnire, picioarele l-au purtat către ringul de dans, unde sub privirile tuturor îşi reaminti nu numai de Ea, cu codiţe şi uniformă, ci şi de cursurile de dans pe care le luase la un moment dat, într-un alt moment crucial din viaţa lui.

Aşa începu valsul lor, întâi împiedicat, apoi plutind pe construcţii de speranţe pentru viitor...

Autor: Corina Diaconescu